Articol publicat în ziarul online Glasul Maramuresului in data de 02 Iunie 2025
https://glasulmm.ro/?s=inovatie&ct_post_type=post%3Apage%3Aproduct%3Aadvert
Apa este o resursă vitală, fără de care nici o comunitate umană nu poate supraviețui. Însă atunci când ne propunem să ridicăm standardele stilului de viață (și chiar să mărim speranța de viață a membrilor comunității), potabilizarea apei devine o prioritate, iar pentru autoritățile locale, o provocare.
Compania maramureșeană AQUALAB are ca obiect de activitate tocmai producția și comercializarea unor tehnologii apte să răspundă la aceste provocări, având la bază brevetele de invenții obținute de Cristian Cristea, managerul acestei societăți comerciale.
Primul brevet a fost obținut în anul 2021 și a vizat rețeta de producție al unui material filtrant (LITOZEN) bazat pe zeolit natural. A fost o soluție gândită pentru potabilizarea apei în mediul rural, capabilă să rețină contaminanți diverși.
Cristian Cristea a înregistrat la OSIM Sistemul Electro-Polarizat de Absorbție (SEPA) pentru tratarea apei
O nouă invenție înregistrată de curând la OSIM se referă la un sistem modular de tratare a apei potabile care utilizează un mediu filtrant natural (zeolit) și un electrod, pentru a crea un câmp controlabil în interiorul filtrului. Cu alte cuvinte, sistemul permite absorbția controlată a contaminanților ionici (amoniu, fier, mangan, nitrați sau alți ioni nedoriți), fără a elimina complet toți ionii benefici din apă.
Denumirea oficială a invenției este SEPA (Sistem Electro-Polarizat de Absorbție). Sistemul folosește un material filtrant (produs din zeolit natural) și un câmp electric controlat care își schimbă polaritatea pentru a atrage și reține eficient cationii sau anionii din apă.
Această tehnologie crește capacitatea de filtrare și permite regenerarea meterialului filtrant cu utilizarea unei soluții ușor saline, doar pentru conductivitatea necesarea fluxului regenerator.
De la un filtru pasiv, la un sistem inteligent, care se adaptează
Inventatorul Cristian Cristea mărturisește: “Am sesizat, în utilizarea practică a materialului filtrant bazat pe zeolit natural, brevetat cu denumirera de LITOZEN, faptul că regenerarea necesita cantități mari de sare, ceea ce complica operarea și determina creștea costurilor. Așa am demarat cercetarea care a dus nu doar la o nouă soluție de regenerare, ci și la o nouă metodă de filtrare: am introdus un câmp electric slab, controlat, care permite atât absorbția direcționată a ionilor, cât și regenerarea automată a materialului. Cu SEPA am trecut de la un filtru pasiv, la un sistem activ, inteligent, care se adaptează. Este un sistem care poate fi «educat» să absoarbă din apă exact contaminanții pe care dorim să-i eliminăm cu precizie, eficiență și fără risipă de resurse”.
Sistemul se deosebește de soluțiile existente (electrodializă, osmoză inversă, rășini sintetice) prin faptul că folosește un sistem de absorbție pe material filtrant controlat electric, material filtrant natural (nu membrane), are o capacitate de reținere ridicată (peste 30 kg de contaminanți ionici) și poate trata volume mari de apă (peste 300 mc, între regenerări). Este un sistem hybrid între filtrarea ionică și câmp electric orientat.
SEPA este conceput pentru sate, comune, școli și orașe
Unde se poate aplica această tehnologie? “SEPA este conceput pentru comunități reale (sate, comune, școli și orașe), indiferent de infrastructura existentă. A fost dezvoltat să funcționeze singur, nu să fie susținut de echipe de experți. Majoritatea comunităților nu au specialiști permanenți în tratarea apei. Pentru mine, aceasta este forma clară de empatie tehnologică: o soluție care lucrează constant, corect și adaptat, chiar și în absența supravegherii tehnice continue. Iar atunci când SEPA este instalat într-una din stațiile Zeotech, construite de AQUALAB, sistemul beneficiază de monitorizare online continuă, cu intervenții de la distanță și asistență tehnică din partea echipei noastre,” precizează Cristian Cristea.
Toate studiile de specialitate vorbesc despre faptul că apa utilizată de comunitățile umane este în cantități tot mai mici și de o calitate tot mai slabă. În plus, se consumă mult și se risipește și mai mult. Aceiași tendință e semnalată și în localitățile din regiunea Maramureș. ”Poate că tehnologiile actuale poluează mai puțin, dar tot ce deversează un sat, ajunge, într-o formă sau alta, la următoarea localitate. Iar când debitul scade, contaminanții se concentrează. Mai puțină apă, aceiași contaminanți – rezultat: apă mai proastă. Este matematică, nu opinie personală”, afirmă Cristian Cristea.
În multe localități, lipsesc zonele de protecție sanitară în jurul surselor de apă
Referitor la vulnerabilitățile constatate în gestionarea, de către autoritățile locale, a surselor de apă, managerul firmei AQUALAB este de părere că acestea vizează lipsa zonelor de protecție sanitară în jurul surselor: ”Vorbim despre fântâni, izvoare sau captări care alimentează sate întregi, dar care nu au nicio formă reală de protecție împotriva infiltrațiilor, scurgerilor sau contaminării din activitățile din apropiere. Cei mai mulți contaminanți nu se văd și nu se simt, dar afectează sănătatea pe termen lung. De aceea, abordarea trebuie să meargă dincolo de filtrarea apei”.
Următorul pas va fi nu doar să tratăm apa, ci și să o respectăm
Mai concret, în opinia lui Cristian Cristea, în viitor va fi nevoie de sisteme care “înțeleg” dinamica resursei: de unde vine apa, ce cantitate e disponibilă, cât timp va ajunge pentru un consum mediu, raportat la populația zonei etc. “Aici intervine ceea ce eu numesc gestionare empatică a resursei: tehnologia care se adaptează la realitate, nu care cere realității să se conformeze. Din acest motiv, lucrez la un proiect nou, un Centrul Operațional de Gestiune a Resurselor de Apă. Este o platformă care va integra date, senzori, modele de consum și algoritmi de predicție pentru ca să putem preveni crizele și să putem interveni în timp real. Pentru că următorul pas, în mod firesc, va fi nu doar să tratăm apa, ci să începem, în sfârșit, să o respectăm”.
Mai multe detalii pe site-ul: https://aqualab.ro/